Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani ar fi sustras mai multe produse de îngrijire personală.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În urma administrării probatoriului, s-a stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 11:00, tânărul ar fi sustras dintr-o altă societate comercială din municipiu șase parfumuri.
De asemenea, în jurul orei 11:30, acesta ar fi sustras dintr-un alt magazin șase produse de îngrijire personală.
Tânărul a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași, iar în urma controlului corporal efectuat asupra sa au fost găsite toate bunurile sustrase. Produsele au fost restituite magazinelor, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de tânăr, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Tânărul urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, cu propuneri corespunzătoare privind luarea unei măsuri preventive.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
