Din oras

Două ateliere de creație pentru copii la Muzeul Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, în cadrul proiectului ”Atelierele Muzeului”, în perioada 28-30 mai a.c., două ateliere de creație dedicate celor mici, care se vor desfășura atât la Secția Arheologie cât și la Secția Etnografie și Artă Populară a muzeului.
Astfel, invităm pe cei interesați să participe la atelierul de la Secția Arheologie (Demisolul Consiliului Județean Călărași), un spațiu plin de povești din trecut, să-și dea frâu liber imaginației, realizând obiecte inspirate din universul florilor.
Activitatea se va desfășura între orele 900-1200, iar programările se fac la numărul de telefon 0729960279, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-15.30.
Persoana de contact: Sorina Nedelcu.
Preț participare: 4 lei/persoană.
Participanții la atelierul de creație care se va desfășura la Secția Etnografie și Artă Populară (Bloc Arcadia), înconjurați de atmosfera caldă a tradițiilor românești, vor confecționa obiecte decorative pe care le vor picta.
Această activitate se va desfășura între orele 900-1200, iar programările se fac la numărul de telefon 0242311690, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-15.30.
Preț participare: 4 lei/persoană.
Cele două evenimente sunt dedicate copiilor cu vârste mai mari de 7 ani și își propun să aducă împreună educația culturală și bucuria jocului creativ, într-un cadru prietenos și interactiv.

Exit mobile version