Eveniment

Tânăr de 21 de ani, arestat preventiv după ce şi-a sechestrat concubina, a legat-o cu bandă adezivă şi i-a interzis să răspundă la telefon

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Călăraşi, a fost arestat preventiv, după ce şi-a sechestrat concubina, a legat-o cu bandă adezivă şi i-a interzis să răspundă la telefon. Mama femeii a anunţat autorităţile, bănuind că fiica sa se află în pericol, după ce aceasta nu i-a mai răspuns la telefon.

”În perioada 05.09.2025 – 10.09.2025, inculpatul, în vârstă de 21 ani, prin constrângere fizică, constând în lovituri repetate cu pumnii şi picioarele aplicate victimei pe toată suprafaţa corpului, care i-au produs leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale şi prin ameninţări repetate, ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată, în vârstă de 21 ani, în apartamentul inculpatului din municipiul Călăraşi”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoriei Călăraşi.

Potrivit procurorilor, pentru a o împiedica pe tânără să ceară ajutor sau să părăsească imobilul, bprbatul i-ar fi controlat şi restricţionat apelurile telefonice şi ar fi legat-o de mâini şi de picioare cu scotch.

Reprezentanţi ai Parchetului au precizat, pentru News.ro, că tânăra sechestrată şi bătută avea o relaţie consensuală cu agresorul. Mama femeii de 21 de ani a solicitat sprijinul autorităţilor

Joi, 11 septembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi a solicitat Judecătoriei Călăraşi arestarea preventivă a tânărului, judecătorul emiţând mandat de arestare pe numele acestuia, în dosarul în care este inculpat pentru lipsirea de libertate în mod ilegal, violenţă în familie şi distrugere.