In vizor

Trei turiști din Călărași s-au întâlnit cu ursul pe un traseu montan din zona lacului Iezer

Trei turiști din județul Călărași, aflați pe un traseu montan din zona lacului Iezer, între Cabana militară Șureanu și Poarta Raiului, au solicitat, sâmbătă după-amiază, intervenția jandarmilor montani, după ce au observat prezența unui urs, informează Inspectoratul de Jandarmi Alba.

Apelul la 112 a fost făcut imediat după ce turiștii au zărit animalul sălbatic pe traseu. La sosirea echipajului de jandarmi din cadrul Postului Montan Șugag, ursul nu mai era în zonă.

‘La sosirea jandarmilor, ursul nu mai era prezent. Colegii noștri au găsit persoanele în cauză care erau ușor speriate și panicate, dar în afara oricărui pericol. Acestea au fost preluate și transportate la locul de cazare în siguranță’, precizează Inspectoratul de Jandarmi Alba.

Autoritățile reamintesc turiștilor să evite traseele cunoscute ca fiind frecventate de animale sălbatice, să nu se apropie de acestea și să nu încerce să le fotografieze sau să le hrănească. În cazul în care observă prezența unui urs sau a altui animal periculos, se recomandă apelarea imediată a numărului unic de urgență 112.