In vizor

Un bărbat a fost depistat în timp ce vindea parfumuri contrafăcute în Piața Orizont

– Advertisement –

Ieri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 14:00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași a depistat, în zona Pieței Orizont, un bărbat în vârstă de 29 de ani care oferea spre vânzare mai multe parfumuri inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute.

La apariția patrulei, bărbatul a încercat să ascundă produsele și să părăsească zona, însă a fost oprit de jandarmi și condus la sediul inspectoratului pentru verificări.

În total, au fost ridicate, în vederea confiscării, 28 de parfumuri, iar pe numele bărbatului au fost întocmite actele de constatare necesare continuării cercetărilor.

Jandarmeria atrage atenția cetățenilor să evite cumpărarea de produse de la persoane neautorizate și să anunțe orice activitate suspectă.

– Advertisement –

Exit mobile version