In vizor

ACȚIUNE DE PREVENIRE A PESCUITULUI ILEGAL PE CANALUL SIDERURGIC

În cursul zilei de 20 august a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a faptelor de braconaj piscicol pe Canalul Siderurgic.
Pe parcursul activității au fost verificate mai multe zone cunoscute ca puncte de interes pentru pescari, fiind purtate discuții cu persoanele aflate în teren, în vederea informării acestora cu privire la legislația în vigoare ce reglementează pescuitul sportiv și comercial.
În cadrul acțiunii:
* au fost legitimate 10 persoane;
* au fost verificate uneltele de pescuit;
* nu au fost constatate fapte de natură penală,și nu au fost aplicate sancțiuni.
Jandarmeria Călărași va continua aceste acțiuni, atât independent cât și în cooperare cu instituțiile abilitate, pentru protejarea resurselor acvatice și descurajarea activităților ilegale din această zonă.
Reamintim cetățenilor că pot semnala orice faptă de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112

Exit mobile version