In vizor

S-a semnat contractul pentru software educațional

Primăria Municipiului Călărași face un nou pas important în modernizarea sistemului educațional local.
După investițiile în reabilitarea unităților de învățământ, dotarea acestora cu mobilier modern și echipamente IT, au fost semnate astăzi contractele pentru implementarea componentei de software educațional, parte dintr-un proiect amplu derulat de administrația locală.

Potrivit primarului Marius Dulce, noul sistem digital va aduce un plus de transparență, eficiență și rapiditate în activitatea administrativă și educațională, facilitând comunicarea dintre școli, profesori, elevi și părinți. Platforma este concepută pentru a optimiza procesele interne, a simplifica accesul la informații și a sprijini o educație modernă, adaptată nevoilor actuale.

„Investim în școli pentru că investim în viitorul copiilor noștri. Călărașiul trebuie să fie un oraș în pas cu vremurile, iar prin astfel de proiecte continuăm să construim un sistem educațional modern și accesibil”, transmite edilul.

Prin această nouă etapă, administrația locală își consolidează obiectivul de a transforma școlile din Călărași în spații adaptate cerințelor educației actuale și viitoare.

 

Exit mobile version